Thursday, December 28, 2006

open letter

Christophe,
Gonzales Tores is one of my favourite artists. Very very very sensitive, dramatic and discrete. I have a long story with this passion. Like you with Egon. We have beautiful friends :)
I am still in Arad. It is so cold here. Miki is ironing a golden blouse, I am watching a stupid show on tv, and Katalina is playing with a pillow. Marius (makemered) is having a party at home. How great if you were here. We would all laugh.
Tomorrow we are leaving for Bucharest. Long trip. There we meet other friends like Bogdan, Stefan, Alex.We go to each other' s houses, eat, drink and laugh. On 31 december we go to Kristal to a party.
I would like to know where you are, what you are wearing, what you are watching, where you are sleeping, what you are eating (if you are eating:), what color are your walls, what socks you are wearing.

Yours, Marian

Monday, December 25, 2006

I am very very happy so please hurt me

cate idei, cate mancaruri, cate exaltari, cate plecari, cate sfasieri, cate revelatii, cate cadouri, cate starfish, cata caldura, cate prajituri, cate pahare cu picior, cate fericiri, cate linisti..,
va urma

Friday, December 22, 2006

Linu-i lin

Normal ca si aceste sarbatori le-am pregatit in ultimul moment. Mi-am propus sa le iau din timp, civilizat, organizat, insa nu a fost chip. (Si nici ca imi pare rau pentru ca in loc sa bifez liste zi de zi, am trait intensitati in fata carora orice plasa de cumparaturi sau cutie de cadouri devin inutile).
Insa am facut progrese in aceasta goana de ultimul moment. Atata exercitiu in a face lucrurile pe ultima suta da roade, se pare. Am fost nu doar eficienta ci si de un calm incredibil. M-am concentrat perfect, ca pentru situatiile de criza. Cand imi seca energia ma opream pur si simplu si fumam o tigara si intram intr-o stare orientala, cand simteam ca ma cuprinde o furie pe toata lumea care imi statea in cale ma gandeam ca sunt cu ionuka si toate lucrurile astea decurg cu bucurie. Si atat de puternica imi era aura de calm, incat a instaurat acelasi calm in toata Billa. Pe cuvant. Acum cadourile sunt impachetate cu funda aurie, prajiturile stau cuminti in camara (shpaitz / hihii), bucatele sunt randuite in frigider, aranjamentul care tine loc de brad e la locul lui, sa vina colindatorii !!

Thursday, December 21, 2006

Sunday, December 17, 2006

"si maine vom citi impreuna ce ai scris"

"si maine vom citi impreuna ce ai scris", mi-a zis Phillippe.

Friday, December 15, 2006

Lovely Moby

Aflu din pagina 'Oameni' a unui ziar local ca Moby a fost nevoit sa isi inchida restaurantul vegetarian pentru ca pretul unui meniu era mai scazut decat pretul ingredientelor. Spune Moby: 'Am creat mancaruri exclusiv vegetariene cu ingrediente din import. Toti clientii au fost incantati. Insa dupa un timp am realizat ca pierdeam cate doi dolari pentru fiecare comanda'.
M-am topit.

Thursday, December 14, 2006

Dragii mei Ionuka, Roy si k.d.,

Mi-ati starnit nesfarsite nostalgii, de aseara ma scald in ele cu o voluptate nemaipomenita. Si va spun: sunt asa niste nostalgii dulci, trandafirii, rozalii, calde, aromate, blande, catifelate, de cand eram la Bucuresti la cofetaria aia comunista unde am facut topul prajiturilor si s-a produs o rasturnare de ierarhie, de la Cluj la Roata si ateptand in curte la Roata imediat dupa ploaie, la TIFF cu Ionuka si cu Cristi de dimineata pana seara, zilele cu Linda si momentul cand deodata pe alee la Moneasa eu am zis 'Concurs' si am inceput sa fugim amandoua si normal ca ea a castigat, de la Semlac din curtea scolii, in acea indescriptibil de minunata lumina de seara de vara cu americanii care ne-au preparat jelly shot, din curte de la Joy’s la Underground cu toti prietenii si cu Ionuka seara de seara dupa trei sau patru spectacole, de la Timisoara la 'Krum' (Krumishor), apoi cu Marian la Timisoara in Piata Unirii unde am stat cu orele si am facut poze si nu mai aveam aer de ris, la Vidra intre munti de unde cand am coborat parca eram de pe alta lume, si nici nu stiu cand as putea sa pun punct

Sunday, December 10, 2006

Re:

L-am revazut pe Edmond. Omul care stie ce nu mai vrea, dar nu stie inca ce vrea. Afla in chinuri. Vrea sa scape de frica si intrece masura, ajunge sa starneasca el frica. Se trezeste in salturi, se vrea demn si cade in ridicol. Are o inocenta induiosatoare dar cumva nepotrivita. Se descopera tarziu, prin gesturi impetuoase, cu consecinte grave. Isi gaseste linistea in conditiile cele mai improbabile, cu omul cel mai improbabil.

Le-am revazut pe Gilmore Girls, cu replicile lor witty, cu lucrurile care nu sunt lasate la voia intamplarii in oraselul in care oamenii se cunosc intre ei, in care se stie cine ce hram poarta. Mi-am dat seama de ce ma uit la Gilmore Girls; e o varianta de cetate ideala.

L-am reascultat pe Philip Glass (il ascult si acuma), pe care prima oara l-am auzit de la Stingo. La nesfarsit, tema din filmul Yes, multumesc Waver.

L-am revazut pe Corneliu Porumboiu, cu alaiul lui de personaje din A fost sau n-a fost. Da, Piscoci, Jderescu, Manescu, chinezul de la magazin, cameramanul din studioul local, copilul care si-a stricat instrumentul, copilul care danseaza o combinatie de latino cu muzica usoara cu manele.

L-am recitit pe Povestas, am rerasdiscutat chestiunile orasului si tarii si poporului, am revizitat clubul presei acum un loc somptuos, am retrait in memorie, pana la lacrimi, niste cuvinte care mi-au fost spuse, am redescoperit savoarea minunatului fruct care este portocala (nu stiu de ce, dar numai iarna imi da prin cap sa mananc portocale), m-am reindragostit de Antony (and the Johnsons), mi-am revizuit modelul ideal al blugilor, mi-am reanalizat cauzele apatiilor si mi-am reconstruit strategiile de combatere, am rememorat iarna cu revelionul 'distractia interzisa' .

Saturday, December 09, 2006

'Cel puţin asta-i ce-am aflat eu'

As vrea sa povestesc eu depsre 'Povestasul' lui Mario Vargas Llosa, insa imi dau seama ca el e de neintrecut.
Asa isi incepe el povestea, prima poveste, despre machiguenga, un popor din jungla amazoniana pe care, pana la sfarsitul cartii, il iubesti ca pe un frate bun si trist:

"Pe urmă, oamenii pământului au început să meargă drept spre soarele care cădea. Înainte, şi ei stăteau liniştiţi. Soarele, ochiul lor din cer, era nemişcat. Treaz, mereu deschis, privindu-ne, încălzea lumea. Lumina lui, deşi puternică, Tasurinchi putea s-o suporte. Nu existau rele, nu exista vânt, nu exista ploaie. Femeile năşteau prunci curaţi. Dacă Tasurinchi avea chef să mănânce, îşi băga mâna în apa râului şi scotea un biban zbătându-se; sau, trăgând cu săgeata fără să ochească, făcea câţiva paşi prin pădure şi curând dădea de o curcă, o potârniche sau o altă pasăre străpunsă. Niciodată n-a lipsit mâncarea. Nu erau războaie. Râurile erau pline de peşte, iar pădurile de animale. Los mashcos nu existau. Oamenii pământului erau puternici, înţelepţi, senini şi uniţi. Erau paşnici şi nu se mâniau. Asta era înainte.
Cei care plecau se întorceau, intrând în sufletul celor mai buni. Aşa, nimeni nu murea niciodată. „E rândul meu să plec”, spunea Tasurinchi. Cobora pe malul râului şi îşi făcea patul din frunze şi crengi uscate şi un acoperiş de ungurabi. Ridica de jur împrejur o palisadă din bambus ascuţit la capăt, pentru ca el ronsoco, când prăda pe mal, să nu-i mănânce cadavrul. Se culca, pleca şi, în scurt timp, se întorcea, adăpostindu-se în cel care vânase cel mai mult, luptase mai bine şi respectase datinile. Oamenii pământului trăiau loalaltă. În pace. Moartea nu era moarte. Însemna să pleci şi să te întorci. În loc să-i slăbească, îi întărea, adăugându-le celor rămaşi înţelepciunea şi puterea celor plecaţi. „Suntem şi vom fi, spunea Tasurinchi. Se zice că n-o să murim. Cei care pleacă s-au întors. Sunt aici. Ei suntem noi”.
Atunci de ce, dacă erau curaţi, au început să umble oamenii pământului? Pentru că, într-o bună zi, soarele a început să cadă. Ca să nu mai cadă, ca să-l ajute să se ridice. Aşa zice Tasurinchi.
Cel puţin asta-i ce-am aflat eu".

Nu cred sa fi citit demult ceva mai minunat.

Wednesday, December 06, 2006

Azi

Azi a fost atat de cald incat la un moment dat am ales sa merg pe la umbra.

Azi nu am mancat nimic de la 12 a.m. la 12 p.m.

Azi a murit doctorul care mi-a facut prima operatie din viata mea.

Azi am sunat personalitati ale orasului sa-i intreb ce ureaza ziarului la numarul aniversar 5000.

Azi m-am gandit mult la Povestasul lui Llosa.

Azi m-a sunat Ionuka si m-am bucurat tare mult.

Azi am baut o cafea cu Moni si am fost foarte senina.

Azi m-am intalnit cu o doamna care mi-a spus ca arat ca un copil si ca am o lumina in privire.

Azi mi-a imprumutat Estela cd/ul Farinelli si o sa il ascult chiar acum.

Azi am realizat ca sunt oameni pe pamant care nu stiu ce am indurat noi pe vremea lui ceausescu.

Azi am avut un chef nebun sa vorbesc franceza.

Sunday, December 03, 2006

Spiralling

As putea sa stau intr-o casa pe un deal si sa fac agricultura si seara sa citesc si sa nu am televizor si sa nu vorbesc cu oamenii zile in sir. As putea sa traiesc intr-o metropola si sa lucrez intr-o televiziune si sa nu ratez nici concert si un nici vernisaj si sa am agenda plina de numere de telefon. As putea sa traiesc si sa mor singura. As putea sa am trei copii si sa imi rasfrang toata fiinta asupra lor. As putea sa tac luni de zile. As putea vorbi de dimineata pana seara. As putea sa beau si sa fumez si sa ma culc la 5 in fiecare noapte si sa ma trezesc dupa pranz. As putea sa mananc numai legume nefierte si sa beau suc de fructe si sa ma trezesc dis de dimineata si sa alerg in fiecare zi. As putea sa mor la 32 de ani. As putea sa mor la 89 de ani. As putea sa stau langa un om in pragul mortii, as putea sa lesin numai la gandul ca un om, orice om, moare. As putea sa stau o saptamana nemiscata, as putea sa umblu pana la epuizare. As putea sa mananc pana nu mai am aer si sa cantaresc peste 100 de kg. As putea sa ma hranesc numai cu o portocala si trei cartofi pe zi si sa nu depasesc 50 kg. As putea sa fiu actrita de film (ei bine da). As putea sa fiu bibliotecara. As putea sa fiu credincioasa unui singur om o viata, as putea sa nu fiu credincioasa absolut nimanui, as putea sa fiu credincioasa mai multor oameni. As putea trai in camera asta a mea, as putea trai numai in hoteluri.

I still have all these choices. I am spiralling.

Wednesday, November 29, 2006

Cartea

The rules
1. When someone tags you, you have 24 hours to say what book you would warmly recommend. Explain your choice in one paragraph.
2. Tag three friends. Introduce them to the audience in one paragraph.
3. You announce the tagged friends, unless they read your blog every day. Tell them what the rules are and wait and see whether they play the game or not.
4. Don't forget to link back to the ones who recommended you, so that the ones who read you can also go back the chain, not only forward.The result? A nice trip through other people's blogs, getting to know them from the point of view of their friends, and we might also get interested in reading new books. Needless to say, we might also make new friends.

Deja am incalcat una din regulile jocului, regula celor 24 de ore, pentru ca, incredibil, nu am avut timp. Este vorba despre jocul ale carui reguli le-am precizat mai sus, in care m-a atras stingo.
Si deja am o critica, confirmandu-mi astfel succinta descriere oferita de stingo (K_T, 'my most no-nonsense friend'). Pentru mine a recomanda ceva inseamna a recomanda ceva cuiva. Mi-e foarte greu sa recomand in general, sau oricui, sau tuturor. Voi trece totusi peste asta, gandindu-ma ca recomand aceasta carte unor oameni pur si simplu calumea.

Cartea pe care eu o recomand este “Jurnalul unei fiinte greu de multumit” de Jeni Acterian. Pentru ca Jeni Acterian este unul din oamenii pe care as fi vrut sa-i am aproape, sa vorbim despre carti si despre teatru, sa ascultam muzica, sa barfim, sa ne impartasim depresiile, sa ridem, sa ne plictisim. Lumea ei, desi trecuta, este mult mai prezenta decat multe lumi prezente. Lumea ei trimite la multe alte lumi.

De aici, urmand regula 2, ma gandesc ca as vrea sa stiu ce carte ar recomanda
Ionuka, nu cred ca mai trebuie sa precizez cine e Ionuka si de ce m-am gandit la ea.
Waver, pentru ca nu i-am aflat niciodata preferintele de lectura si sunt realmente curioasa.
Miki, pentru ca ii cunosc preferintele, insa nu intr-atat incat sa stiu ce ar alege ca No.1 si pentru ca asa poate isi face si ea blog, fie si numai pentru a raspunde la acest joc cu cartile.

Sunday, November 26, 2006

Maestru

Nu am avut niciodata un maestru. Banuiesc ca nu se pune problema ca nu l-am recunoscut. Banuiesc ca daca esti in preajma unui maestru, stii ca el este. Insa mie nu mi-a fost dat. Am fost un discipol in cautare de maestru, insa cautarea nu si-a gasit obiectul. Nici nu imi pot da seama cum as fi fost daca as fi dat de un maestru. Nici nu stiu daca in ziua de azi mai exista maestri, daca mai exista relatia maestru-discipol. Plesu si Liiceanu acuzau ireverentiozitatea posibililor discipoli. Eu acuz vidul de maestri.

Wednesday, November 22, 2006

Frunzele se incarca cu soare pe ambele fetze

_______Aradul este printre primele 7 orase din Romania in care merita sa traiesti_______Mi-am dat seama ca ieri am vazut pentru prima oara in viata mea un patinoar_______Nu mai suport sa aud vorbindu-se de gigibecali, nici pro nici contra; deci deloc_______Daca e ceva mai sinistru decat un oras mare pe timp de ceatza, e un oras mare noaptea la periferie pe timp de ceatza_______Fotograf in catedrala despre puterea zoomului: „Sa vad daca bate pana la altar”_______„Soare la pachet” este noua campanie de la Pall Mall, in care ti se spune ca ei „cultiva tutunul in tari cu mult soare si in plus intorc frunzele de tutun dupa ce sunt culese, pentru a se incarca cu soare pe ambele fetze [subl. m]”_______ "Parisian boys without your names/Riot like 1968 again/The days of rage yeah nothing's changed" (Massive Attack, the obsessive “False Flags”)_______Impetuos (F.)_______Cred ca in general am noroc_______

Sunday, November 19, 2006

Un Oxford

Rar mi-e dat sa inteleg (si atunci cu consecventa stupoare), interesele ascunse ale oamenilor, luptele lor tenace pentru nu stiu ce, pentru orice. La Oxford, Oxfordul pe care il percepe Javier Marias in „Todas las almas” („Romanul Oxfordului”, in cea de-a doua editie), toti duc batalii aprinse si, important, ascunse. Chiar daca bataliile astea presupun eavesdropping, indeletnicire la care se dedau ditamai dons, chiar daca adesea cad in ridicol. Cel mai puternic este cel care detine cele mai multe informatii despre ceilalti. Sunt, incontestabil, merituosi, respectabili, oameni ale caror cariere academice au fost incununate de onoruri, insa in detaliile umane meschini sau vrednici de mila.

Oxfordul lui Marias e o demitizare a Oxfordului. E un fel de payback pentru atatia Jude the Obscure care au trait ravnit la el o viata. E de asemenea, o continua flaterie pentru cititor care, prin naratorul creditabil, consuma experienta lui, la pachet cu sarcasmul lui. Ceea ce mi se pare uimitor este spectacolul gandirii pe care il ofera naratorul. El este simultan in el si in afara lui. Traieste si raporteaza. Timpul trait si timpul povestit se suprapun. Calitatea lui primordiala este atentia, la el si la ce este in afara lui, si, apoi, capacitatea de a reda tot ceea ce atentia ii semnaleaza si, mai mult, de a interpreta acurat obiectele atentiei lui.

*** ionuka, ti-as darui aceasta carte

Thursday, November 16, 2006

?

Imi vine sa va intreb un lucru. De fapt doua in unul: de ce anume sunteti mandri si de ce anume va e jena - din viata voastra?

Saturday, November 11, 2006

The Attentive Dreamer 'proudly presents':

flu_viu's colours of melancholy

K_T

flu_viu

Alberto


Friday, November 10, 2006

Three

In aceasta seara ma duc la: un bal, o zi de nastere, un KFparty. Este enorm pentru rudimentul meu de nightlife din ultima vreme.

Wednesday, November 08, 2006

monamiclea & her photos

un univers discret si totusi puternic, obiectele si aerul dintre obiecte au consistenta perfecta, o stare de puritate.

Monday, November 06, 2006

Ce se intampla in rai?

Nu stiu cum isi imagineaza altii raiul, dar pentru Mitch Albom el arata in felul urmator. Este locul in care iti intelegi viata de pe pamant. Cinci oameni ti-o explica. Un fel de calatorie initiatica in propria ta existenta pe care, poate, ai urat-o, ai gresit-o, ai neglijat-o, dar pe care precis nu ai inteles-o pana la capat. Nu numai ca nu ai inteles viata ta, insa nu ai inteles nici modul in care ea se intrepatrunde cu vietile celorlalti.
Mitch Albom speculeaza dorinta oamenilor de a-si explica lucrurile care li se intampla, de a gasi un sens devenirii lor, de a-si poseda propria existenta. Personajul sau, Eddie, este omul comun care si-a iubit sotia (singura certitudine luminoasa din viata lui), si-a detestat tatal si pe nesimtite i-a urmat calea - mecanic de intretinere intr-un parc de distractii, a luptat in razboi si a ramas cu sechele fizice si psihice, a suflat in lumanarile din tort de ziua lui, a incercat sa salveze o fetita dintr-un accident. Moartea lui nu a insemnat nimic pentru omenire, la fel ca moartea celor mai multi dintre oameni. Parcul de distractii a fost inchis trei zile, apoi s-a redeschis ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Slujba lui a fost preluata de un alt angajat. De bunurile lui s-a ocupat, cu dispret, un avocat. Insa ideea acestei carti tocmai asta e, si nu e greu de prins: ca fiecare viata conteaza, ca fiecare viata se intersecteza cu alte vieti pe care le determina. Cartea te face sa te simti bine. In redarea amanuntelor chiar te loveste.

Friday, November 03, 2006

Este

Filmele romanesti, mai ales cele pe care le-am vazut in ultimii doi ani, au o extraordinara putere de fascinatie asupra mea. In ele regasesc un univers in care pot descifra toate semnele, cum nu voi reusi, probabil, in nici o alta cinematografie. Fiecare obiect, fiecare cuvant, imi spun ceva. Enorm. Le cunosc, le recunosc, trairea este inzecita.
Insa la 'A fost sau n-a fost’, trairea a fost la o putere care m-a depasit. Nu e voie, nu se poate sa cunosti ceva atat de bine. Te emotionezi, dar e cu supraincarcare de emotie. Am regasit acolo spiritul micului oras romanesc. Personajele micului oras, unde nimeni nu e erou, nici macar antierou, ci doar neerou, mai bine zis aerou. Dramele sunt marunte dar constante, nu exista nici o iesire, alcoolul e refugiul fatal pentru cei care nu se pot conforma. E multa saracie, materiala si spirituala, e multa rautate, mica dar persistenta. Dorintele sunt si ele meschine, infaptuirea lor da satisfactii la fel de meschine. Mizele sunt derizorii, insa capata proportii pentru ca altele mai mari nu sunt. Cei care s-au realizat acolo sunt departe de a fi modele autentice. Toti, uniformizati, supravietuiesc, nici macar nu viseaza sa traiasca frumos. Amorurile sunt previzibile, se consuma de fapt tot la bucatarie. Raul care se produce nu e unul spectaculos, nimeni nu bate, nu violeaza, nu ucide pe nimeni. E un rau invizibil, pentru cei mai multi imperceptibil.
Filmul lui Porumboiu e unul din cele mai dure filme pe care le-am vazut, fara a fi explicit dur. Privit obiectiv e un film fara cusur.

Thursday, November 02, 2006

Tombe la neige

Azi a nins. Anemic, e drept, dar a nins. Cinci minute, dupa care parca nici nu ar fi fost. Dar a fost.
Prilej cu care mi-am slefuit - ce slefuit, radicalizat! - filozofia despre anotimpuri: nu exista decat vara! E atat de simplu. Iarna este o varianta a verii.

Sunday, October 29, 2006

Nootka Team, octombrie, 2006

Trecut/viitor La Miki IMC 22,3 la farmacie 'Futetichefu’ The music - catedrala Almost no drinking David Lynch Petrecerea Golul de timp (2h) Marmorata si frunzele Freak? Depression in and out Bulevardul de minim zece ori Placa si bretonul Poze autopoze poze in poze (in curand pe flickr) Atat de multa cola Tellemake Myspace Vine noiembrie Rererereading Jeni Acterian Drumul pe strada cu pianul Japonezii Marele dor de Ionuka Zacusca de dimineata
Imi vine de fapt sa va scriu un omagiu Miki, Alex, Bogdan, Marian
Nootka Team, octombrie, 2006

Wednesday, October 25, 2006

Una din acele dupa-amieze perfecte

Poate arata asa: un film emotionant pentru o cauza nobila, intr-o sala de cinema cu cinci oameni in total, rece, dar ce mai conteaza?; afisul de la film, un carton ars la margini, pentru efect, scris de mana cu carioca rosie si albastra, intre linii trasate cu rigla si creion; apoi cu miki la kf, baut black erik's, preferatul nostru, si ascultat lali puna, un album pe care nu il stiam; afara sunt 24 de grade si niste culori de ti se taie respiratia; un telefon de la o prietena veche despre care credeai ca, din nu stiu ce motiv obscur, e suparata pe tine; gandul ca poimaine nootka team va fi aici. Intr-o astfel de dupa-amiaza simt cum parul mi se regenereaza de la sine.

Monday, October 23, 2006

Obsesión

Obsesiile care ma traverseaza: Ignatius J. Reilly, personajul central din 'Conjuratia imbecililor', piesa 'No Cars Go' / The Arcade Fire, starea parului meu, colectia 'Cotidianul', protejarea limbii romane, posibila depresie, emigrare Canada, varii ipohondrii. Fiecare ar merita un post separat, unele il vor si avea, poate.

Thursday, October 19, 2006

The Arcade Fire - my love

I-am ascultat si seara si dimineata, si cand eram ocupata cu ceva si cand nu faceam nimic altceva, am ascultat si 'Funeral', care e o capodopera de album, si, de doua zile, primul lor EP, 'The Arcade Fire', le-am recunoscut instantaneu piesa in Six Feet Under. Imi sunt foarte dragi acesti baieti si fete, si nu imi pot imagina ca in aceasta viata nu voi fi la un concert al lor.

P.S. Aceasta fotografie e dintr-un concert in Atlanta.

Wednesday, October 18, 2006

Acel narator ideal

'Durabila iubire' a lui Ian McEwan se citeste pe nerasuflate. Povestea te prinde si e magistral spusa. Omul de stiinta, cu o slujba de succes ca jurnalist, cu o sotie frumoasa, inteligenta, echilibrata si specialista in Keats, cu un apartament de invidiat in Londra, este martorul unei tragedii in care, moral, se simte implicat. Mai mult, un alt implicat moral, dezvolta o fixatie pentru el, cunoscuta clinic ca sindromul de Clérambault (erotomanie), insotit de delir religios. De aici o suma de situatii...

Insa nu povestea in sine conteaza, ci personajul-narator. Acel narator care observa si numeste lucrurile in toata fibra lor ascunsa, care sesizeaza particulele infinitezimale din relatiile dintre oameni, ironic si cinic, care are acea ingaduinta usor superioara fata de semeni si le detecteaza cu precizie slabiciunile, care debiteaza adevaruri elegant formulate, care intelege tot ce misca. Acel narator ideal care te capteaza, te vrajeste, cu care, fara sa isi dea seama, orice cititor e mandru sa se identifice, printr-un misterios transfer. Il cunoasteti?

Si totusi, Capitolul Unu e de o emotie desavarsita.

Sunday, October 15, 2006

'Visul unei nopti de vara’

'Visul unei nopti de vara’, la care am plans de nu ma puteam opri cand s-a terminat visul si toti s-au trezit, apoi langa viobar, pe canapea, pentru ca nu mai erau locuri inauntru, cu miki si ioana, dintr-o incapere se auzea un jazz involburat si dansant, aveam un cos de gunoi in fata unde scrumam, un preot ne povestea despre rege si regina, il vedeam pe adelin rasturnat pe scaun si fumand, fumam si eu, ana avea sosete exact ca mine, ioana dormea dar auzea tot, mai veneau dinauntru oameni care credeau ca se danseaza, mie inca imi venea sa plang de la vis, muzica a devenit mai electronica, cred ca 'visul unei nopti de vara’ este una din cele mai complete piese de shakespeare.

Wednesday, October 11, 2006

Preaplin

Nu stiu daca intelegeti ce inteleg si eu prin preaplin. Preaplin e atunci cand esti fericit ca ai ajuns in camera ta si ai pornit winampul si asculti muzica ta, si cand gasesti in geanta o punga goala de popcorn si iti amintesti ca ai mancat popcornul cand iti era foarte foame si ai avut decenta sa nu arunci punga pe jos, si cand stii ca maine ai foarte foarte mult de lucru si multi oameni te vor enerva cu probleme pe care tu nu le consideri probleme, si cand vezi 'durabila iubire' de ian mc ewan pe masa si te bucuri doar la gandul ca o vei citi, si cand iti aduci aminte de replica 'mori scarbosenie, mori in chinuri' din 'cum mi-am petrecut sfarsitul lumii’, si cand iti imaginezi cum o sa ai o casa a ta, casa-casa, cu pomi si legume in curte, si cand ai o idee clara despre un post dedicat unui vechi prieten, si cand fumezi cu atata placere ca nu se poate descrie, si cand vezi pe flickr prieteni si sunt foarte frumosi, si ca ai ascultat pareri despre teatru si nu ti-au convenit si ai spus-o, si, doamne, toate astea se intampla in nici cinci minute.

Saturday, October 07, 2006

"Conjuratia imbecililor", John Kennedy Toole

Aceasta carte este geniala. Nu buna, nu profunda, nu metaforica, nu interesanta, ci geniala. Stii asta de la primele 24 de pagini. Ignatius J. Reilly este un personaj genial. Si asta stii de la primele 24 de pagini. Insa mai stii ceva, tot de la primele 24 de pagini. Traducerea romanesca este oribila. (Si, tin sa precizez, nu fac parte dintre cititorii fandositi in privinta unei traduceri). Pur si simplu te impiedici in lectura de tot felul de incercari scremute de a reda oralitatea stilului.

Dragi filologi, traducatori, simtitori intr-ale limbii romane, prieteni,
Va supun atentiei urmatoarele exemple:

Aău, nu mă-nnebuni! Tre’ să fii aici pen’ ceva. Pe negrii-i aduc tot timpu’ degeaba, da’ mneata, dom’le, tre’ să fii aici pen’ ceva.

Şi paznicu’, cred io, e to’ comuis’, adică d-ăla de-şi ucide şi pe ta’su!

Am venit pen’ slujba aia de portar pen’ care aţ’ dat anunţu’ la ziar.


Ei?

Wednesday, October 04, 2006

Locuri



Sunt locuri pe care le simt familiare, altele de care sunt straina. Si sentimentul e extrem: ori imi sunt foarte foarte familiare, ori imi sunt foarte foarte straine. Nu conteaza unde sunt locurile, daca le cunosc sau nu, daca e curat sau nu, daca arata bine sau nu, daca sunt noi sau vechi, daca am auzit de ele sau nu. Stiu imediat si cu maxima precizie daca un loc imi transmite familiaritate sau strainatate. Am exemple cu nemiluita din realitatea inconjuratoare. Insa acum am un exemplu din lucrarile unei artiste, Julie Blackmon, ale carei fotografii (toate cele 25, fara exceptie) m-au transportat fulgerator intr-un univers atat de familiar, desi nu stiu sa-l fi trait vreodata. Paradiziac.

Sunday, October 01, 2006

Prelungesc (vara)

E pentru prima oara cand tin sa prelungesc vara cat pot. Mi-a intrat in cap ca numai vara traiesc cu adevarat. Azi, 1 octombrie 2006, la cele 27 de grade cate erau la pranz, m-as fi dus la ghioroc sa stau la plaja si sa inot. Nu ma indur sa renunt la sandale. Insist, chiar si seara, sa stam afara, la terasa. Incerc sa sar cumva peste intervalul 7 jumate 8 jumate, ca sa nu imi dau seama ca se intuneca, totusi, devreme. Hainele le intind afara, pe balcon, chiar daca trebuie sa stea acolo doua trei zile ca sa se usuce. Inca nu m-am resemnat ca nu mai merg la strandul din moneasa sa stau la soare si sa intru in apa.

Imi amintesc acum de niste vise pe care le-am tot avut de-a lungul timpului, in care daca mureau oameni dragi, incercam prin orice mijloace, infantile dar poate de aceea foarte incapatzanate, sa le mentin aparenta de inca-in-viata. Ii puneam la masa in posturi care imitau firescul, vorbeam cu ei, ma prefaceam ca imi si raspund. Scuze daca suna macabru, mie mi se pare poetic de-a dreptul.

Toate astea tin de o imensa dorinta a mea de a forta prelungirea unei realitati frumoase, bune si drepte, si de a nu-i accepta sfarsitul.

Friday, September 29, 2006

Un cadou


De la flu_viu. Este coperta unui minunat album, cu 10 piese una si una.

Tuesday, September 26, 2006

Cenzura, desteptarea!, un caine beat si multe multe tigari

  • Incredibila poveste a cenzurii, inca. Seful comisiei de cultura din consiliul local municipal, cu cateva zile inainte de premiera cu 'Iubirea Phaedrei' de Sarah Kane, regizata de Mihai Maniutiu, s-a gandit sa-i ceara directorului teatrului textul pentru a-l taia. Mai mult, i-a cerut sa elimine scenele de nuditate din spectacol. In numele moralitatii, spune el.
  • Ioan T. Morar, in 24-FUN, caracterizeaza aradenii drept 'molesiti' si cere 'desteptarea'. Citez din el: 'Hei, desteptarea!'. M-a amuzat inocenta de a crede ca desteptarea se poate produce, ca in tabara, cand suna goarna, cu un simplu apel la desteptare.
  • Un prieten mi-a povestit cum in bar a venit un tip cu cainele, sa bea bere, amandoi. Cainele, de 65 kg, a baut trei beri si s-a imbatat.
  • Am realizat ca am fumat 5 pachete de tigari in 2,5 zile. Rezulta 2 pachete in 1 zi. E prea de tot, consider.

Monday, September 25, 2006

'Pe care' versus 'care' (in acuzativ)

Se da, de ceva vreme buna incoace, o lupta apriga intre 'pe care' si 'care', in acuzativ. Mazilirea lui 'pe'. Stiti povestea. 'Omul care l-am intalnit'. Eu tin cu 'pe care'. Insa am inceput sa ma relaxez. Aproape fara sa imi dau seama. Mi-am dat seama cand am vazut o emisiune despre limba romana (mor dupa emisiunile astea) cand o lingvista a explicat fenomenul. 'Pe', in 'pe care', nu este purtator de sens, spre deosebire de 'cu care', 'la care', 'pentru care', de aceea vorbitorului ii este usor sa il omita. Mai apoi, istoria limbii romane ne-a dovedit ca s-au pierdut pe drum anumite forme lingvistice care nu au fost asimilate, tot in cazul pronumelui relativ: 'carele', 'carea', etc. Asa incat nu avem motive de ingrijorare. Sa castige cel mai puternic! Legea junglei lingvistice.

Saturday, September 23, 2006

Music

Doua trupe absolut minunate: Efterklang si Slowblow.

Thursday, September 21, 2006

Regina Regiei Romanesti

Catalina Buzoianu. Am vazut cel mai recent spectacol al ei de la Bulandra. A fost pentru mine o intoarcere in timp, la vremurile in care vedeam de cate trei patru ori spectacolele ei de la Bulandra - 'Sase personaje in cautarea unui autor', 'Patul lui Procust'. Asta la Gradina Icoanei. La Izvor – 'Copilul ingropat', 'Chira Chiralina', 'Petru', la Mundi 'Pelicanu', la Teatrul Mic 'Pescarusul'. Insa adevaratul feeling era la Bulandra Gradina Icoanei. Acolo se crea o intimitate profunda cu viata spectacolului. Nici nu as sti sa definesc emotia cu totul speciala pe care o traiam acolo. Era ceva complet: gand, frumusete, umor, muzicalitate. Le-am regasit in 'Richard al III-lea se interzice'. M-am tot gandit, dupa atata vreme si atatea alte spectacole, daca as mai vibra la spectacolele Reginei. M-am gandit ca poate era o emotie care apartinea acelei epoci si ca intre timp a trecut la 'stergeri de praf'. Nici urma de praf.

Wednesday, September 20, 2006

Plesu & Liiceanu

Au o emisiune numai a lor. Doar ei doi, intr-un studio curatzel spre auster, discuta. Pentru cei hraniti cu 'Jurnalul de la Paltinis’ si alte delicatese ale epocii, este un festin intelectualo-voyeuristic; e ca si cand s-ar afla undeva in sufrageria unde cei doi venerabili stau de vorba.
La prima emisiune, tema alb/negru. Despre nuante, mai pe scurt. Nu cred ca mai e necesar sa precizez pe ce pozitii s-au situat cei doi. Discutia savuroasa, Plesu spontan, lejer, Liiceanu cu un discurs riguros, inchegat, mai sentimental. La un moment dat, Plesu anunta ca „simte ca e momentul pentru publicitate", Liiceanu baiguie ceva oarecum jenat, si Plesu se scoate magnific: anunta fara nici o urma de stinjeneala, chiar jovial, cu pofta: Publicitate!

Monday, September 18, 2006

Weekend

Mi-ar placea sa pot sa ma dezbar de notiunea de weekend. Weekendul in care se presupune ca te si odihnesti, si faci curatenie, si te distrezi, si citesti, si dormi, si vorbesti la cent. O presiune nemaipomenita pe weekend. Insa deocamdata nu pot. Drept urmare nu ma pot impiedica sa nu ma gandesc in termeni weekend reusit/ratat.
Ca atare, pot sa spun, acum, daca fac bilantul: a fost un weekend reusit. A inceput domol, cu Cristi si Miki, la strandul unde isi faceau veacul, in ralenti, batrani, si era inca soare. Am lucrat (2 interviuri). B.ton ne-au dedicat 'Alerg’, mie si lui Miki. La KF, party, cu muzica lui Alex, am dansat, pentru a doua oara in anul asta. Un somn de dupamasa cu niste vise fascinante (poate o sa le povestesc odata). Teatru la Timisoara, 'Athene Palace'. Prieteni. Condus masina inapoi, multumita inca de aptitudinile mele de sofer. Amuzamente cu Zoli. Alpinestars de dimineata. Aplicat (gresit) ser Pantene pe capetele firului de par. Povestile unei prietene cu bunica in transa si alte personaje. Nostalgii via Smokey (da, Smokey). Marius si succinta dezbatere pe tema 'a preveni sau a nu preveni ananghia’.
Acum visez ca ma retrag in munti si tac 8 zile. Probabil dupa 2 zile as scotoci innebunita dupa un telefon.

Thursday, September 14, 2006

Joy's

Suntem stupefiati. S-a inchis Joy’s,

locul in care, intr-o mirifica dupa-amiaza, am asculat "apolodor" cu ada milea si dorina chiriac,
in care i-am vazut/ascultat citind pe cartarescu, pe simona popescu, pe ioana nicolae, de la patapievici am lipsit, pe radu pavel gheo, pe polonezul stefan chwin, pe altii de care nici nu imi mai amintesc acum,
locul in care am trait catharsisurile dupa spectacole extraordinare de la festivalul de teatru underground - Top Dogs, Shape of Things, La tara, Hess...
locul in care oricand intram gaseam pe cineva cu care sa vorbesc sau macar caruia sa-i zambesc,
locul in care mi s-au facut confesiuni (mai mult) si m-am confesat (mai putin),
locul in care circulau stirile mai ceva ca pe fluxurile agentiilor de presa,
locul in care am facut interviul cu marian, la geam,
locul in care am descoperit cu ionuka berea stejar si o beam cu nesatz,
locul in care petreceam cu actorii dupa premiere,
locul in care am stat, cred, la fiecare masa, pe fiecare scaun,
locul in care imi placea la nebunie sa fac poze, pentru ca toate ieseau minunat,
locul in care lili se saturase sa tot auda Besame Mucho,
locul unde, la inceput, eram numai eu cu prietenii mei,
locul in care iarna stateam pe scaun langa soba, cu marius, si analizam,
locul in care am privit mult afisele de teatru polonez,
locul in care m-am certat cu prieteni, in care stateam certati (ce comic) la mese diferite,
locul cu care aveam, de ceva vreme incoace, o relatie cel mai bine definita ca love&hate,
locul in care am traversat doua perioade, una vodka+kinley, alta bere.

In adanca melancolie care ma impresoara in aceste momente, as fi in stare sa inchin o oda acestui loc, Joy's. Sa curga iambii...

Insa pentru ca nu putem, nu-i asa, sa ne lasam prada melancoliei, iata si vestea buna: se redeschide KF. Maine.

Wednesday, September 13, 2006

A piece of...



Marian's work. His art, his spirit. A thing of beauty, an almost religious feeling.

Monday, September 11, 2006

Viata si iubirile poetului maghiar

Nu i-am citit cartile, nici nu i-am stiut numele. Pana azi dimineata (ma rog...), la cafea, cand cineva a povestit despre el, poetul maghiar care a murit cu zece zile in urma.

Faludy György a parasit Ungaria de doua ori, o data din cauza nazistilor, o data din cauza comunistilor. A trait in diverse locuri pe glob, mult timp la Toronto, s-a reintors la Budapesta in 1988.
Cea de-a doua lui sotie murise, cand l-a intalnit pe Eric Johnson, care era balerin la New York si scria versuri in latina. Eric Johnson i-a citit romanul autobiografic, a lasat totul balta, a invatat ungureste si a pornit in cautarea lui. L-a gasit in Malta. Balerinul avea atunci 28 de ani, poetul 56. Au fost impreuna timp de 36 de ani. Pana cand Faludy se indragosteste de Fanny Kovacs, o poeta in varsta de 26 de ani. Se casatoreste cu ea, la 92 de ani. Balerinul parasit pleaca drept in Tibet, unde a stat in apropierea lui Dalai Lama. A murit de cancer cu vreo un an in urma. Dupa moartea lui Faludy, care nu a purtat ciorapi toata viata, pentru longevitate (invatatura de la Einstein, cu care si semana), sotia lui a marturisit ca in patru ani cat a stat alaturi de el a invatat cat nu ar fi invatat in toata viata ei.

Sunday, September 10, 2006

Noapte buna

"Draga blogule. Azi am citit. Noapte buna".

A fost replica lui Cristi cand l-am intrebat de ce nu isi face blog.

Friday, September 08, 2006

Le tramway

Fascinant. De la urcarea in tramvai. Sa fii aproape de usa, printre primii in gramada de oameni care urca. Asta poate fi o stiinta (bunicul meu o detinea, stia exact in fiecare statie unde trebuie sa astepti ca sa fii fix la usa, si nu gresea niciodata), dar intervine si norocul: se coboara, la aceeasi usa, pe doua randuri. Exista posibilitatea sa nimeresti la randul de unde se coboara mai incet, si atunci urmaresti neputincios cum, langa tine, ceilalti deja urca si ocupa probabil toate locurile pe scaun. Locurile pe scaun! Am simtit intotdeauna, milimetric, competitia pentru un loc pe scaun, care este esential. Asezat poti urmari detasat tot ce se intampla in jurul tau. In picioare, deloc, pentru ca 1.confortul este clar redus si 2.esti preocupat sa iti gasesti un loc.
###
Placiditatea cu care stau oamenii, cu poseta sau geanta in brate. Sau volubilii gata oricand sa injghebe o conversatie. Cate un dement sau o dementa care debiteaza misticisme. Batrani care in juma de statie deja anunta pe cine se nimereste cat au de platit intretinerea sau telefonul. Azi: un tata imbracat curat, care cu o mana canta la o orga prinsa la piept si cu cealalta isi tinea fetita foarte mica si foarte slaba si cu ochi albastri, despre care scriea pe orga 'Fetita bolnava'. Vatmani cu veleitati de formula unu, care gonesc pe shine incat se clatina tramvaiul si, noaptea, nici nu opresc in statii daca nu vad pe cineva ca are intentia sa coboare sau sa urce. Gastile de elevi care vorbesc nestingheriti despre profi, si mie regulat imi trece prin cap ca poate vreo ruda sau un prieten al profesorului e chiar in spatele lor. Figuri care ma inspira. Oameni care ma fac sa ma gandesc la ei, incercand sa le reconstitui biografia din cele cateva elemente pe care le am in fata ochilor.

Tuesday, September 05, 2006

Fabulous July

Acum, in acest bland inceput de septembrie, tin sa astern cateva lucruri despre luna, cu larghete, iulie. A fost una din lunile de o neasteptata, calma, luminoasa frumusete. A fost o luna de-a dreptul fericita, continuu si nestingherit fericita.
**
Ziua de la Vidra, cand de cum am ajuns in casa de pe deal a oamenilor, am fost asezati la masa, fara sa stim prea bine ce cautam acolo. Nelipsita tzuica. Dupa care povestile etnologilor care au lucrat acolo. Apoi muntii din jur – se vedeau patru varfuri. Biserica de lemn, cimitirul, intr-o liniste mormintala, gorunul.
**
Dupa-amiaza spre seara cu inflexiuni rozalii din curtea scolii de la Semlac, cu Peter, Simona, John. Bautura cu aparenta de jeleu, efect imediat. Jovialitatea unor oameni care cu cateva ore inainte prezentau stratigrafii complicate, tabele, arheologii.
**
La Moneasa, cele doua zile de festival al clătitelor, cu Linda, Lisa, Toma, Marius, Zoli in verva si protector. Noapte cu furtuna, in camera de hotel. Zoli care a dormit la baza de tratament. La strand, cu Linda, la umbra. Vremurile cand eram mici au revenit deodata, m-au linistit.
**
La Timisoara cu Marian, o alta Timisoara, cu Marian. La cofetarii pe strada cofetariilor; dichisul de la cartureşti; cu Sorin pe terasa de la opera, intunecandu-se pe noi, facand poze; pe terasa la Club XXI, pranzind pe furtuna; cinci ore in Unirii, urmarind copii, porumbei, fotografiind batrani, spargandu-ne de ris; cafeaua de la D’Arc; noaptea in gara la Arad si sumbra presimtire a babei care putea muri sub ochii nostri.
**
Diminetile, spre pranz, cu tata, pe terasa de la cofetaria Astoria, unde se pot auzi cele mai anacronice si haotice muzici – Demis Roussos, Santana, Celine Dion (cantecele în franceza), Kelly Family, Voyage, Voyage, Al Bano, Guns’n’Roses, intr-un playlist mereu acelasi, pe care il stiu deja pe dinafara.
**
La Dezna, la d. şi d., casa lor pictata, munca lor. Scenariile mele, linistea inchipuita, randuita după reguli arhaice, iubirea.
**
La Ghioroc, cu Marius, Sorin, Deiu, Calin. Momentul de inserare care invaluia toate lucrurile intr-o lumină gratioasă. Noaptea de la Ghioroc, cu Marius, Linda, Lisa, prietenii lor, nightswimmingul intarziat, anxios si totusi necesar. O alta după-amiaza la Ghioroc, cu Marius, Mihai, Anca si Ovidiu, un cuplu frust, deschis. Fascinatia mea periferica pentru gravida care s-a aruncat in apa si a inotat mult, craul.
**
Noaptea la Minis, de ziua lui Marius, cand am vorbit la telefon cu Ionuka, am dansat in curte pe Faithless - Insomnia si Linda imi explica cum ca e mai bine sa dansezi cu o economie a miscarilor.
**
Middlesex, Antony and the Johnsons, Sigur Ros, Royksopp, Gnarls Barkley, Bob Sinclar.
**
Si serile, una dupa alta, ca la serviciu („aveti scutire?”) din curtea de la Joy’s, pe care iar o stiam pe de rost, fiecare colt. Ne miram cu Marius cand mai aparea un element nou, gen un bec. Familiaritatea prea familiara a acelui loc, infinit de micile derapaje de la ritualul obisnuit. Personajele care se perindau la masa noastra, mereu aceeasi. Entuziasmul lui Marius, egal de insufletit, cu fiecare om care intra, desi la fel intra si cu o seară in urma, si cu doua... „Uite cine vine! Covalciuc!” Berea mereu aceeasi – Marius ciuc, eu ursus. O nonsalantă a repetitiei.

Monday, September 04, 2006

La autogara


La ora 6 dupa-amiaza, la autogara. Era o caldura nefireasca. In difuzoarele de la peron: Portishead, New Order, Garbage, System of a Down. Am stat aproape o ora. Lili pleca inapoi in Germania.

Friday, September 01, 2006

AM UITAT

In tramvaiul 3, de doua ori consecutiv: ma asez pe un scaun, ma uit in jur la oameni, ma uit apoi in jos ganditoare si, in cele din urma, imi ridic privirea. Ce vad? Chiar in fata ochilor mei, AM UITAT. Un sticker pe care doar atat scria, clar, mare, negru pe alb. De doua ori. Nu se face sa neglijam asemenea intamplari, nu? (Eu sunt pe punctul de a crede in semne).
Si ce poate sa ne spuna asa ceva, noua, celor care ne gandim ca poate universul vrea cu tot dinadinsul sa ne spuna niste lucruri si noi trebuie doar sa le sesizam?
Aici, cu ajutorul bunului meu coleg, un veteran al semnelor, coincidentelor, mesajelor neintamplatoare, am redus interpretarile la doua posibilitati, pe care le redam sub forma de intrebari: 1.Ce am uitat si nu trebuia sa uit? sau 2.Ce nu am uitat si trebuia sa uit?
**
E pentru prima oara cand street-art declanseaza si in mine ceva. Voila.

Wednesday, August 30, 2006

The Attentive Dreamer. Me?

Imi aduc aminte ca am citit intr-o carte despre un scriitor care de zeci de ani se tot gandea la prima fraza din cartea pe care urma sa o scrie. Evident nu a gasit fraza ideala niciodata si nu si-a mai scris cartea vreodata.
Ceea ce voiam sa zic e ca e greu cu prima fraza...

Pentru cei familiarizati cu Personal DNA, am iesit, DE 2 ORI, The Attentive Dreamer. O data de curiozitate, a doua oara pentru acuratete (si din plictiseala, recunosc). M-a cam mirat. Suna putin a contradictie in termeni. Cum sa fie un visator atent? Si "dreamer", atat de roy orbison. De "attentive" numai de bine.