Friday, February 23, 2007

Bunul-simt

"Descartes nu are dreptate când afirmă că bunul-simţ este 'la chose du monde la mieux partagée'. Din contră, mie mi-a apărut întotdeauna ca o însuşire de excepţie; întâlnirea cu superiorul bun-simţ, care îţi deschide ochii în faţa vastelor şi profundelor evidenţe, mă zguduie ca prezenţa geniului. Bunul-simţ nu e, cum crede lumea, o formă primară a inteligenţei, un succedaneu inferior al acesteia. Există (şi cât de adesea) inteligenţă fără bun-simţ, dar bun-simţ fără inteligenţă nu. [...] Se confundă mai totdeauna bunul-simţ cu simţul comun; e adevărat că merg o bună bucată de drum împreună, pornind de la constatări elementare. Dar simţul comun cade repede în aporii sau platitudini, în vreme ce bunul-simţ îşi urmează fără greşeală drumul ajungând la descoperiri senzaţionale ca postulatul lui Euclid sau teoria lui Copernic. E darul de 'a simţi bine', de a discerne, de a-şi reprezenta, de a imagina adevărul, de a îndrăzni".

*fragment din Alexandru Paleologu, "Bunul-simt ca paradox"

Tuesday, February 20, 2007

Iubirea Fedrei


"Iubirea Fedrei" de Sarah Kane, montata de Mihai Maniutiu la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad este de 4 ori nominalizata la Premiile UNITER: cel mai bun spectacol, cea mai buna scenografie (Doru Pacurar), cel mai bun actor in rol principal (Zoltan Lovas), cea mai buna actrita in rol principal (Irina Wintze). Gala UNITER va avea loc in 23 aprilie.

Saturday, February 17, 2007

"Draga Ionel, asta noapte te-am visat..."

Eram in arad, care nu era chiar arad, si mi-am adus aminte brusc ca trebuia sa ne intalnim si am intrat in panica pentru ca imi dadeam seama ca nu puteam sa ajung la ora 8 sa ne intalnim asa cum am stabilit. Si atunci am inceput sa ma grabesc, si parca orice faceam dura mult mai mult decat oricand. Si am urcat in tramvai, unde timpul trecea infinit de greu, si eu eram mereu cu ochii pe ceas. Resimteam fiecare secunda care ma intarzia, si tramvaiul parca intentionat se oprea la fiecare semafor, si batranii parca intentionat se miscau mult mai incet. Si ma tot gandeam daca ma mai astepti dupa ora 8. Si, ciudat lucru, cand am ajuns unde stabilisem ca ne intalnim, nu m-am oprit acolo, ci m-am dus mai departe la o casa unde stiam ca te gasesc. Era 8.30. M-am invartit in jurul casei, pe peretii cladirii erau multe anunturi cu 'traduceri', tot ieseau oameni la geamuri, pe unii ii cunosteam, pe altii nu. In cele din urma cineva m-a chemat in casa, si erai acolo si ne-am asezat pe niste scaune inalte de bar portocalii dintr-o camera goala. Si am vorbit si am ris.

Wednesday, February 14, 2007

Melancolii si propozitii

printre altele, melancoliile ma tin in viata. si propozitiile perfecte.

'Emotionat, iese pe hol, sa se linisteasca', dintr-un text al lui catalin lazurca aparut in 'orizont'

copilul din tramvai, timid, cu privirea in jos, care la un moment dat a zambit, din senin, uitandu-se tot in jos

dupa-amiaza din octombrie anul trecut, cu miki si cristi, la strand; impecabila

privirea unui om, cu care nu impartasim foarte multe, cand i-am dat un cd cu muzica. cum tinea cd-ul in mana, inca, la mai bine de un sfert de ora dupa ce i l-am dat.

'Eu as fi fericit', dintr-un alt text

p.s. si sa nu aud expresia 'melancolie blegoasa', va rog. ma ucide.

p.p.s. ieri noapte m-a trezit un cutremur. a fost asa de ciudat; nu era cazul, stiu, dar am trait iminenta mortii.

Monday, February 12, 2007

(Cartofi)

Normal ca aveam despre mine impresia ca pot sa mananc orice, ma rog, orice intra in sfera lacto-ovo-vegetarian. Ca nu ma dau inapoi de la exotisme, ca sunt deschisa si emancipata. Ei bine, a fost o iluzie.
Invitata la o cina, am mancat tot ce ni s-a oferit. Patru feluri de mancare, din care cunosteam doar jumatate dintr-unul (cartofi). Am mancat pentru prima oara peste cu sos de busuioc. Supa crema de dovleac. Anghinare. Ravioli cu prune. Mancaruri excelente, rafinate, speciale. Am apreciat. Insa bunul si batranul meu stomac, atat de credincios mie, a dat semne clare ca nu tolereaza experimentele.
Da, mi-a fost rau. Foarte rau. Nu un rau localizat, precis, de la ceva anume. Un rau persistent, difuz. Un rau care m-a tinut treaza pana dupa 5 dimineata. Timp in care, printre altele, mi-am remodelat, realist, Portretul Meu Culinar. Iata-l:

Sunt un om simplu. Gusturile mele sunt banale, mananc mancarurile cu care am fost obisnuita de mica. Nu am curiozitatea sa incerc ceva nou. Cartofi+mazare va ramane probabil pe veci mancarea mea favorita. Nu am pretentia ca bucatele sa fie gatite la perfectie. Daca nu sunt unsuroase, e ok. Nu frisonez la combinatii alambicate. Ma multumesc dimineata cu un senvici cu unt, branza si rosii si pot sa o tin asa mii de dimineti. Nu tin sa variez mancarurile. Dintre fructe prefer oricand merele. Mi-e o greata eterna de anumite chestii, pe care nimeni niciodata nu ma va convinge sa le gust macar – ciorba de burta, shoric, racituri, carnuri in general. Rar imi e pofta de ceva anume, si atunci, cel mai probabil, de o paine bine coapta. Sunt usor de multumit: sa vina cartofii!

Friday, February 09, 2007

And yet it all seems limitless

Finalul filmului 'The Sheltering Sky', rostit de Paul Bowles, a carui voce ar putea intra in orice fonoteca de aur, de oriunde si de oricand.

Narrator: Because we don't know when we will die, we get to think of life as an inexhaustible well, yet everything happens only a certain number of times, and a very small number, really. How many more times will you remember a certain afternoon of your childhood, some afternoon that's so deeply a part of your being that you can't even conceive of your life without it? Perhaps four or five times more, perhaps not even that. How many more times will you watch the full moon rise? Perhaps twenty. And yet it all seems limitless.

Wednesday, February 07, 2007

A doua zi

De cate ori am ocazia dorm dupa-amiaza. Cunosc teoria aparent valabila, cum ca iti pierzi timpul dormind de dupa-masa. Eu nu cred asta. Dimpotriva. Mi se pare ca dintr-o zi fac doua zile. In general visez cel mai ciudat in somnurile astea de dupa-amiaza. Iar azi cred ca am intrecut masura cu ciudatenia: se facea ca cumpar. Doar atata faceam in vis, cumparam. Mi-a ramas in minte o poseta plina cu farduri si cosmetice, si dilema mea daca sa cumpar poseta sau toate cosmeticele din ea. Cand ma trezesc o fac negresit cu perplexitate. Evident nu stiu ce zi e, ce ora e, de ce trebuie eu sa ma trezesc, chiar cine sunt eu. Impulsul cel mai la indemana e sa adorm la loc, insa vocea lucida imi spune ca si daca adorm la loc la un moment dat tot va trebui sa ma trezesc si va fi exact la fel. Decid asadar sa fac efortul de desprindere si reintegrare. Mi-am dat seama ca desfasor atunci, spontan, un mecanism de reglare a dispozitiei, care consta in crearea unor ipoteze mai mult sau mai putin apropiate de realitate si rezolvarea lor. M-as mai duce la Avignon daca mi s-ar mai oferi prilejul? Raspund ca da. Cand voi emigra sa iau Biblia cu mine sau nu? Aici nu am inca un raspuns ferm, dar inclin spre da. Sa mananc paine prajita cu rosii sau cu castraveti murati? Cu rosii. Sa scriu pe blog acuma sau mai tarziu in noapte? Acuma. Si asa, incetul cu incetul, restabilesc conexiunea cu realitatea, reintru in cea de-a doua zi din zi.

Monday, February 05, 2007

vis_toamna





din 'vis de toamna' de jon fosse, devenit spectacolul 'vis. toamna' de radu afrim

words that haunt you, images that haunt you

atat de curat

da

Thursday, February 01, 2007

A touch of the passé





As putea sta cu orele sa ma uit la pozele, obiectele, diplomele, scrisorile adunate de o familie de-a lungul a patru generatii. "Draga Ionel, Asta noapte te-am visat, erai vesel, si mi-ai trimis un plic, fara hartie numai cu cateva randuri scrise pe el...". Semnele pe care le lasa existentele. Urmele unor oameni.

*din expozitia "Cronica de familie" de la Muzeul din Arad